Suflă vântul în dormitor și adie a noapte,
Adormim cu cărarea pe care am pășit în viață,
Geamurile resfirate ne spun că-s visele în rând
și nimeni nu știe cine e iubirea din gând.

și noapte de noapte, dormim cu cărarea în șoaptă,
pe care schimbăm tristețile și lacrimile noastre
din zbuciumatele imagini ale unor amintiri...

Nimeni nu ne va judeca că iubim în taină,
Nici măcar furtuna nu va alunga plapuma
cu care învelim sentimente și urmele unui poem,
Nici dimineața nu va surpa scările din cer.

Oare, iubirea pe care o reclam- atât azi și ieri,
Ne va învălui în al ei dans și mister
Sau va rămâne o poveste cuprinsă în palme,
În care doar lacrimile vor vorbi în romane.