Un soare stinge glasuri moi -
Cu umbrele prinse de lumină,
Dureri încinge prin copacii goi,
Iar frunzele, desprinse, se alină...




Îndurerate, pe pământul umed,
Fire dulci de iarbă, se adună
Și amestecate, prin covorul fraged
Apă vor să soarbă, împreună...




Vântul cheamă dorul, hoinărind alene
Pe poteci ascunse de privighetori
Împânzind pământul - însă cerul, geme,
Când să treci cu umbre stinse, de viori...




Unde-s notele sublime, frângând tăcerea,
Fără frunze, să aline sub căderea frântă?
Că-s doar vorbele, cu mine, iar durerea...
Fără umbre să se-nchine, prin vioara blândă...




Când viorile vorbesc,
Rămân doar eu...
Și nucul meu...




ˆTh3Mirr0r