Îmi strâng amarul sub frunze,
Cu dor ca să-mi satur viori,
De-mi frâng o durere-ntre buze
Și mor, sub nori călători...




Adesea priveam câmpii aurii
Sub soarele prins într-un murmur;
Visam aievea bucuroșii copii,
Sub cerul deschis, cu un susur...




Dar ploaia a scurs suflete frânte,
Născute 'nainte de vremuri -
Văpaia s-a dus, sub lacrimi mărunte,
Cernute sub dragele-mi locuri...




O, voi, suflete, din viorile blânde,
Veniți și-mi luați îndată ochii,
Să nu mai văd durerile frânte
Ale celor iubiți, când țipă corbii!..
O, voi, suflete, din frunzele frânte,
Cer să-mi rupeți deodată tăcerea,
Să nu mai aud lacrimi mărunte,
Nici să mai știu despre suflete frânte
Sub nuc, împărtășindu-mi durerea...




ˆTh3Mirr0r