De îți asemui ochii cu marea înghețată
Și pielea ce-ți miroase îmbietor a mosc
Cu-ntinderile albe și caste de zăpadă,
Iubita mea, e fiin’că doar iarna o cunosc;
Și dacă-ți văd în plete liane de-ntuneric
Ce pe copacul vieții ca înserarea cresc
Și-n chipul tău – o lună ce-l lùmină feeric,
Iubita mea, e fiin’că doar noaptea mai trăiesc;
Iar dacă depărtarea fatidică mă lasă,
Încet, ca o tortură, fără de sevă-n corp
Și dacă lângă tine atingerea-i o coasă,
Iubirea mea, e fiin’că de dragoste sunt mort.
De nu-mi poți fi nici ziuă, nici vară și nici viață
Și versul meu e negru, e bocet și e gheață.