Dacă voi veni,
să mă aștepți la poartă
pe banca de lemn sub dud.

Cine știe dacă o să te recunosc?
Tu o să mă ierți
pentru naufragiul făcut în timp.

Uluit de atâtea amintiri și schimbări
poate o să mă simt un intrus;
n-o să mai recunosc fântânile
ori poate casele o să-mi fie străine,
doar peisajul cu dealuri și păduri e același
și stelele nopții căzute pe acoperișuri.

Acum când sunt acasă
aud morile cum îmi macină-n somn
deși apa nu mai lovește în scocuri.