e târziu, dragul meu
luna și-a luat lumina în brațe
nu mai veghează tabloul nostru nocturn
liniștea ne înghite ca o sugativă
fără să întrebe când se zbat în noi
iubirile ridicând câte o povară
pentru fiecare anotimp
e târziu, dragul meu
pieptul tău îmi primește (ne)odihna
legănând în suspine obrazul ascuns
orele se șterg fără urmă
va mai fi o dimineață
înainte de tăcerea plăpândă
pe firul pescărușilor
vom stropi zarea în ropot de nuanțe
unde începe adâncul
voi pune zăbrele
să nu iasă din noi phoenicși
în lutul absenței
am pictat iriși.