M-am târâit în viață vrând s-o frâng,
Nicicând nu am uitat c-am fost biped,
N-am reușit să zbor, la gâtul meu cu-n jug,
Și din noroi nu pot, sculându-mă să fug,
M-am prefăcut, fără vre-o scuză-n patruped.

Eu doar în vis aș reuși pe Atos să ajung,
Să urlu lumi-ntregi, că pot zbura în gând,
Cu aripi somnoroase, crescute în amurg,
Dă-mi Doamne-o rugăciune să mă ung,
Și să devin un înger, dintr-un om de rând.

Căci singur, nici Tu, Doamne, nu poți fii,
De rugăciunile spre cer nu se înalță,
Nici mamele nu ar putea să nască fii,
Fără alintul și surâsul celor vii,
Și disperați în moarte, căutăm speranță.

Așa am decis ca mâine să-nfrâng cerul,
Azi am să mă îndrăgostesc de-o fată,
Iubind-o-n taină și-ascultându-i lerul,
În dragoste am să descopăr adevărul,
Cum poate o iubire, cerul să-l abată.