de pe podul midiei spre parcul de divertisment
sunt mai cărunți decât măzărichea de alaltăieri
care făcea exerciții de empatie cu oamenii reci

năluca poartă conduri de cristal și diadema
stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste

orașul cu ochi de pește alunecă pe sub tălpi
acoperit de inocență și veselie de un timp
nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace
întoarse spre mine casele încăciulate niște copii
au lacrimi de bucurie

are orașul copii nu mă mai satură aerul lor
curat
mă simt unul
chiar acum încalec pe o șa de poezie
cu iarna în spate

(10 aprilie 2014)