Am pierdut și trenu-acesta
Veșnic călător între vagoane....
Pe peronul gol.
Vânzătoarea de la chioșc a plecat și ea
În călătorie de plăcere – în luna de miere.
În stânga mea – doi cerșetori.
În dreapta (tot a mea) – un câine resemnat
sau poate doar obosit, minoritar fiind.
În spate (redundant s-o spun, dar totuși... tot al meu),
el, trenul, care gonește cu peste două sute la oră
[dar, fără doar și poate, nimeni nu-l va amenda pentru exces de viteză].
Sus, acolo, la geam – la clasa-ntâia – ești tu
cu același zâmbet suveran și detașat:
Roma, Paris, Versailles, Eiffel, Veneția, Las Vegas
sau poate doar Sinaia.
...................................................................................................................

În fața mea, o ușă se deschide... deja închisă
sau poate... nu.
Mă întorc pe aceeași străduță îngustă și mereu la fel
Și... merg.
Dar ridic capul: „NU DÃM PE CREDIT CELOR CARE:
au pierdut la loto,
și-au pierdut o mână, un dinte, un picior
sau poate numai... capul
sau poate numai... trenul lor!”.
Anunțul este proaspăt – da! – chiar astăzi a fost pus!
Și... iarăși... merg, dar...
nu știu de ce EU TOT CRED CÃ:
vânzătoarea se va întoarce (curând sau mai puțin curând) din luna de miere;
că bietul câine – ieșit din minoritate – va fi președinte de sindicat;
că cei doi (sau... trei?!) cerșetori vor purta haine de firmă (și vor cerși, cel mult, un zâmbet de plăcere) și că.... evident
„data viitoare” locurile se vor suplimenta și chiar „voi prinde”
un loc la clasa-ntâia