lumânări și flori pe morminte
stinse de vânt lumânările plâng
cu lacrimi încremenite printre flori vestejite
într-o teribilă tăcere
cruci înnegrite plecate prăvălite
de oameni uitate la căpătâi de oameni uitați

pe mormântul poetului cântă un greier
aprind lumânarea și las ca obol
buchetul de flori și-n gând îl întreb
de-și mai aduce aminte de noi
că noi l-am uitat

plec cu cri-cri-ul în urmă cum brusc a-ncetat
întorc capu o cioară își șterge ciocul de cruce
înainte să zboare se-apleacă din coadă
pe crucea poetului se prelinge
ceva alb...omagiul posterității

tăcerea se sparge-n sirena salvării
cineva e în criză
răbdător cimitirul așteaptă o nouă uitare...