pentru că nu știu unde să te mai pun
am crescut alături un copac din creier de odinioară
în circumvoluțiuni am înnodat șină de iarbă
rătăcit vântul de iunie șuieră
neuronii i-am tocit cu ce se putea din apă
amintirile le-am legat la mână cu o lebădă neagră-albă de ceară
și din tălpile lor am înmugurit rădăcini spre uitare
.........................
cu ochi în gol te tângui copac alienat
întorc capul spre miazănoaptea clipei
să nu aud
cum întinzi ramurile
și-mi deslușești literele
încă ude în părul rămas
.........................
nu ai lăsat nimic din dansul rotund al vulturului
doar câțiva peștișori roșii coborâți într-o stație cu regrete
o bancă nuci un cântec de păun
o lacrimă închipuire în ochii strâmți ai lumii
un negustor de vise în turnul eiffel
doamne cât l-am vrut în palma mea cu linii curbe și cu îngeri
un mac stingher o libelulă boldul
mandolina boschetarului
și-un curcubeu din iris verde
prăvălit pe-o parte
în iarba moale a neînțelesului

un copac din creier...
acum știu
nimicul meu din palmă să-l pictez

Ileana Popescu Bâldea
19 mai 2014