aici în curtea spitalului de tulburați e foarte plăcut aer în stază dar nu foarte cald/ aparținătorii au voie încă să ne aducă țigări/ sunt tei și băncuțe verzi e gândul că sfârșitul se consumă de la bun început iar noi privilegiații care avem voie cu laptop ne mai retragem și scriem /de pildă despre ființa care ne-nvață să ne oprim din iubit și imensa noastră recunoștință/ carnea își iese din minți și suferă din tot sufletul ei //asta până când un cârd de furnici ne distrage atenția și așa obosită// e frumoasă azi mama spunându-mi măcar nu mai fuma atât o așez la umbră îi dau să citească nimic nu se mișcă pe fața ei /încă 15 minute și ni se va lua tensiunea dar adevărul stă-n ploaia aia din vis care cade numai până la genunchi prin ploaia aia o femeie înaintează cu gândul la uluitoarea tristețe ce nu poate fi pusă-n imagini/ ar putea ceva să se-ntâmple vara nu se-ntâmplă nimic norocul e liniștea din curtea spitalului ăstuia de tulburați se-ntâmplă doar mersul acestor furnici și lipsa de tot încrederea că-n câteva săptămâni mi se va da voie să-mpart pe jumate pastiluța de seară