Am adunat ce-aveam de preț în mine,
Și-n traista sufletului meu am pus,
Stingând oglinda oarbă de rușine,
Să n-aud frica mea ce-avea de spus.

Îmi stau la căpătâi ultima noapte,
Priveghea e-n privirea mea tăcută
,Și sângele îmi vine-n roșii șoapte,
Pe fruntea crucii mele și-o sărută.

Apusul meu îmi poartă lumânarea
Și mâna-mi ține banul de aramă,
În ochii mei așteaptă resemnarea,
Să o plătesc, când trec la vamă.

Mă simt chemat de un sărut uitat,
Și gura-mi adormită îi zâmbește,
Îmi șterge fruntea udă de păcat
Și, aplecat pe buze, mă trezește.