tălpile mele goale
crăpate asemenea
buzelor bunicii când
sărutau fruntea tatălui meu
sărută țărâna crăpată

plâng de milă porumbului
pricăjit de-atâta secetă

mă-mpinge de la spate
doar umbra unei speranțe
rămase văduvă sub soare
cu unghiile razelor
pe spatele ca smoala

odihnesc sub umbra teilor
mă-mbăt cu tămâioasa florilor

cu mâna streașină la ochi sparg
orizontul ce tremură în arșiță

copiii trimiși cu ulciorul
după apă au chef de hârjoană
precum iepurii de câmp
după ce se ridică roua
sub reflectoarele soarelui

cu două degete în gură șuier
asemenea ciobanilor supărați

în același timp fac și-o rugăciune
ca nu cumva să-mi vină cu vorbele
dumneata ne-ai învățat că
ulciorul nu merge
de multe ori la apă