de pe mănoasa preerie a inimii tale și-a lăsat barbă
a ridicat și o flamură cu blazonul singurătății sale
așteaptă sezonul bizonilor
uneori e trist
alteori doar nepăsător
își petrece ziua prin iarba înaltă
numărând greierii ce-ți cântă sub balcon
și își ascute coasa până la demență

doar noaptea îți bate în piept
timid
sperând că îți vei aminti și de numele său