stau singur în Grădină, ne apărat de fustă
de frunza ce ți-ai pus-o în brâul tău podoabă
sunt înrobit de Mărul ce te transformă-n roabă
și sub peceți de Șarpe păcatul nostru-l gustă


ești mândră-n toate cele, o aprigă femeie
nu ai purtat vreodată de castități centuri
și coastă, tu, în noapte făptura mea o-ncheie
dar sânul tău dă lapte la mult prea multe guri


de roua dimineții pe suflet sunt pătat
tu-mi vii cu demâncarea și îmi aduci cafeaua
și plumbul cel din toamnă de dulce must crăpat
apoi veni-va iarnă și vei așterne neaua


nu pune rămășaguri, nu pune nici zălog
doar fii aici cu mine, atâta te mai rog