Înfășurând în ghem
paralelele
erai egal depărtată după fiecare cuvânt
ca un copac de drum.

Nimeni nu ne vedea prinși în roata destinului,
ne lăsau să ne căutăm singuri
casa construită din vorbe spuse peste gard
în fiecare dimineață
când toate florile se opriseră din pețit
de lumină.

Sunt alunecos în privirea ta,
am fața schimbătoare
și-n fiecare clipă când mă uiți nesupravegheat
o iau furiș pe după gradinile norocului
până la inima frântă.

Chipul tău risipește chemări și arome,
nu vrea să se rupă de presimțiri,
are farmecul molipsitor și deschide porțile pașilor mei
spre cetatea inespugnabilă a iubirii,
împarte darul zilelor de sărbătoare
cu cruci roșii
și negre
în trecut și prezent
viitorul înzidindu-l în fără sfârșit.