frigeau simțurile în cărnuri dezghiocate de pe os de dorință
secundele se împiedicau una de alta timpul era de tot râsul
în cântecul de lebădă al statuii
dumnezeu privea în altă parte nu vroia să aibă de a face cu
lumânarea stinsă
doar din ibric se ridică trezia până la el
noi muream în continuare
apoi
pielea mi-o despoi
să scriu
în amintiri de sicriu
secretele din sertarele poeților neființă

o țigară
apoi cafeaua amară
e nins chipul tău de un alb roșiatic
ne referim la starea vremii vorbe deșarte
am lăsat o taină în așternuturi