Să închizi durerile între pereți de sare
fără să învinovățești pe alții pentru ele,
așa cum irosești aiurea energia
din care ai putea trăi frumos,
de n-ar erupe din interior instincul vanitos
al depărtării și întrecerii cu Dumnezeu.

Ai obținut totul ușor și trebuie nesocotit,
aruncat pe fereastră-n stradă,
înțelegând că ai lumea la picioare
și ea nici nu te merită.
În tine s-a clădit pe nimic, să nu reziste,
să păstrezi doar clipa împovăratră de plăcere
la fel cum câinele mulțumit după primirea hranei,
nu mai înghite aerul de așteptare,
de mușc din durere
când te privesc cum sfidezi.