Într-un loc, v-aș spune unde
Dar nici eu nu știu precis,
Unde visul se ascunde,
Sau ia cina Astru-ncins;
Trăiau doi bursuci și-un pui,
Și-un orfan al nu știu cui.
.
L-au găsit în toi de noapte,
Covrigit pe o surcică,
Cu năsuc, labe-nghețate,
Dârdâind de frig și frică,
Fără mamă lângă el,
Uf, sărmanul bursucel!
.
Cum să lași un suflet care
N-are casă, alinare,
Nici măicuță protectoare?
Nu-i uman, și-i trist, și doare...
L-au luat pe puișor,
Să se joace cu al lor.
.
El avu părinți, căci spuse
Printre lacrimi și suspine.
Însă gerul îi răpuse,
Gerul crunt din ierni haine,
Rămânând al nimănui,
Un orfan...și încă pui!
.
Acum, bucuros mai este
Că are părinți și el!
Măicuța îl ocrotește,
I-au luat și cojocel,
La fel ca la puiul lor,
Poznașul de frățior!
.
Când se joacă vor să-ntoarcă
Bârlogul pe zece părți!
Când se potolesc sunt leoarcă
De efort, ca-n alte dăți;
Părinților le sunt dragi,
Fiindcă-s "dulci", parcă-s doi fragi!
.
La final de poezie,
Patru rânduri mai depun:
Sufletul e-o bogăție
Când e luminos și bun,
De poate dosi în el,
Un alt pui, un sărmănel...