zece zile încalță zece nopți fariseic
mă dezbrac de avatar ptolemeic
/condor albastru al lumilor vaste/
mi te simt tot mai gol cu o seară expus
ca un suflet decolorat de cerneală
clipe mușcă din rutina prolixă alene
ne iubim cu un simplu tremurat de gene
ezoteric

ce ardent se iubește din trei în trei zile
să nu-mi scrii sunt ritualuri ostile
iubirea nu are nevoie de alfabet
dacă vii dacă pleci e același efect derizoriu
gleznele mele înalte scriu pe nisip
să nu uiți odiseu pot sa țip
în geometria iubirii concret

se mai moare iubind e-un defect donquijotesc
mi te strig prin nisipul încins voalat
pletele calde mâinile atât de reci
nu mă iubi (mai) ai timp să mai treci
te aștept să ghicești la țigănci în bordei
camera inimii mele e la a șaptea ușă
și pot fi țiganca ehei