mă simt cuprins de un suflet care pâlpâie
care nu poate să-mi ofere
decât propria micime
asta până voi urca
pe creasta valului
în demnitatea suferinței frânte
apoi raze galbene vis poleite
țintind tăria muntelui
din care șiroiesc izvoarele
oare aici e loc de închinare
căci văd oameni cu sufletul deschis