Stagnând în dorințe cu istoricul șters,

dobândisem un iz personalizat de naftalină,

ca un unchi ramolit în pijama.

Încă mai jeleam cumva „marele vis”,

într-o recapitulare... înainte de-al ștrangula.

Cu mult bun simț, din lesa lui

îmi șoptea, amănunte demult pierdute.

Știind că dimineața îi aducea executarea,

reușea să se concentreze de minune!

Bunul simț...

e-o compilație de prejudecăți,

însușite până la majorat.

Eu am rămas un bătrân cu apucături de minor,

sufletul fiind convins de tinerețea lui infantilă.

Urmează o chestie frumoasă, numită: Viața!

Adică multe bucurii, desfătări și povești cu voioșie,

din inerția unui șir de accidente și greșeli;

pierderile, durerile, fiind cel puțin egale cu primele.

Răsare soarele

peste provincia rivală.

Mi-am ucis „marele vis” cu sânge rece

și-am ieșit la plimbare cu visele rămase!

Apoi, prins de transa sângelui scurs,

cu pleoapele aproape închise,

am compus: "oda marelui vis"!


La minor maestre!