Demachiată,
arăt ca o luptă.
Colțurile ochiului atârnă-n semne de-ntrebare,
mă holbam la decizii în loc să le iau.
Nasul e turtit, lat, la bază-i și mai mare,
late
și nările iritate,
am tras pe el atât de multe doruri pân' acum,
uitând că sunt alergică la sacrificii.
Gura e însuși războiul,
o dor toate;
tăieturile, loviturile,
cuțitul și biciul și tunul
ce-au pleznit dinăuntrul ei ca o herghelie de cai
și câțiva lei
feroce.
Mai ales insultele
înjunghiate pe fețele foștilor iubiți.
Mi-a explodat fața pe oglindă, au rămas
doar aburi de obraji și vulpea din esența mea.

Demachiată,
arăt ca o luptă.
Când mă machiez,
sunt iarăși o plimbare prin vântul de mai,
nebombardată.
Liniște.

Iar nemachiată parcă tot aștept ceva.
Mă-ntreb de-o fi de data asta oare
lupta
sau liniștea?