Cochet fumai ca o eclipsă,
iar oamenii din juru-ți inhalau
fâșiile de nicotină de pe aripi;
Știi ce vedeau?
Exact ce văd și eu în tine:
TRÃIRE.

Tărie azi și-n veci, chiar miliarde,
scoase din mușchi ce ieri erau cocon;
„Să devii fluture“, ziceai, „e-ntr-adevăr o realizare,
să-mi fiu o aparență trecătoare nu-mi permit!“,
așa că singură te-ai desfăcut, pasăre Phoenix,
de capul tău, ca pe-un cadou.
Nici n-ai avut nevoie de cenușă.

Foc: ni te-ai declanșat.
Și mori și arzi și cazi și când te stingi,
renaști,
că știi că moartea nu-i de tine,
doar un mormânt de litere scurile...

Senin am spus?
Hai, mai dansează!
Mai sari din geană-n inimi și culori,
artist, erou, femeie ești și viață,
dar reușești ce restul eșuează:
să fii om.