Te iubesc, tu, înger al răzbunării,
Te aștept cu garoafele în mână,
Nu știu ce-aștept, iar destinu-mi amână
Acel ultim răspuns al întrebării
Dacă mi-am făcut datoria de om.
E deja târziu, nu mai pot răspunde,
Sunt un-uitat cadavru-n locul unde
M-a ajuns sfânta mânie a lui Manon...
Garoafele se ofilesc, sunt moarte,
Precum dorințele mele deșarte
Și tot ce-am construit o viață-ntreagă
S-a dus pe apa Sâmbetei; tu, dragă,
Manon, de mai fi putut numai ierta,
Aș fi învățat, ce-nseamnă a te avea.