Ploua cu cornulețe de nisip pe plaja mea de exil.
Într-un hamac de praf, paie și vânt
mă dezechilibram ușor ca păsări verzi plutesc
într-un hamacul meu plin de destin.

Ce îmi lipsește-aici
printre tumbe de gând, printre rafale de tăcere și
statuia lui Ovid
e omul meu cu capul ras,
bărbat cu saxofonul afumat pierdut în glas,
l-am părăsit
când mi-am reamintit de plaja mea de exil.