Avea ca amintire doar ochii lui
Decolorați precum o cârpă bleu uitată-n soare
Vântul îi sufla din față ducându-i lacrimile prin păr
Călcând în noroi peste pietre și nuiele de răchită
Rămânea prinsă de parcă mâinile mici încercau s-o oprească
Își propusese să nu aibă regrete
Ziua următoare se va trezi ca din coșmar
Nu își va vedea încălțămintea murdară nici zgârieturile de pe picioare
Dar își va aminti acea culoare bleu