E o nouă zi de joi, iubite,
Și ploile din noi se risipesc,
Ne cresc pe inimi stalagmite,
De prea mult dor, și nu se mai topesc.

Ni s-a lipit de gene îndoiala,
Cuvintele pe buze au amuțit,
Și-am așteptat cuminți să vină vara,
Să ne ajungă viața la zenit.

Acum când zâmbetul nu ne mai doare,
Și marile furtuni s-au liniștit,
Suntem orbiți de necuprinsa zare,
Care-ntre noi, pe-ascuns, s-a răspândit.