cu mâna scriitoare închid în foaie muza
tălmaci de-a mea simțire, verset de-anestezie
scot sufletul afară, vopsind cu poezie
cafea fiirii tale mi-a fript de sete buza

căci bând din călimară mai aprig simt o sete
cuvinte cu duiumul abia de mă încap
psalmodiez întruna pe calea mea versete
ispășitor a multe, precum un mândru țap

izbit cu fruntea-n gânduri, mi-e chipul alb și grav
în patimi de-ntuneric aprind o lumânare
prin bezna ce e-n toate lumina mi-e nărav
o clipă-n plus paiangul să țeasă-n amânare

călătorind în foaie prin beznele mai slabe
cu mâna scriitoare îndoliez silabe