O, primăvară dulce, îți spun ,,Bine-ai venit!”
Tu pleci când vine vara și vii cred din zenit!
Te reîntorci aceeași, mereu toți ți se-nchină
Căci tu dai viață vieții, luminii dând lumină.

O, primăvară crudă, doar tu deștepți din somn
Tot ce-a dormit o iarnă și visul stins din om.
Tu redeștepți simțirea când viața o animi
Iar flori și mari speranțe oriunde tu anini.

Ești nașterea sublimă a fiecărui an,
Doar tu botezi natura, ești calul ei troian!
Troieni aduci îmi pare ningând cu flori de măr
Se joacă Dragobete cu-al tinerelor păr.

Furtună de verdeață cuprinde-acum natura,
Cad razele dând viață mai fine decât bura
Iar flori se-aștern ca bruma, cuminți, în fapt de seară,
Că iarna îngenunchează atunci când ieși afară.

Pământul răscolit semințe-acum primește,
Își schimbă fața neagră, verzui se primenește
Se reîntoarce anul în veșnica lui fașă,
E mângâiat de soare iar luna-i este nașă.

Acum, în primăvară de stele e plin cerul
Și doar în primăvară renaște-n noi misterul
Acum, că-i primăvară se reîntorc cocorii
Și doar în primăvară în toate mijesc zorii!

Cântând pe lac brotacii fac gălăgii voioase
Și - n dimineți călduțe mici vrăbii curioase
Pe la fereștri se-adună în vesel ciripit
Iar codrii se-nfioară… și cucii au venit!

De-asculți cu-nfrigurare auzi cum toate cresc,
Cum se înalță iarba, cum mugurii trosnesc,
Cum susură izvorul ce-și povestește dorul,
Cum chicotesc copile, șoptindu-și dulce-amorul.

Se bucură copiii de soare și lumină
Iar înserarea vine din ce în ce mai lină,
Căci ziua se mărește, iar noaptea se arată
Târziu, căci ea descrește, fiind înseninată.

Acum nu e ca iarna când liniștea răsună
E gălăgie-n toate și-un haos le adună;
E liniștea pierdută, acum, când totu-i viu,
Acum învăț ce-i viața. Nu o știam, dar știu!

O nebunie-ntreagă începe când dă viața,
Nu se sfârșește seara, nu-ncepe dimineața,
Ea-ncepe pâlpâit când nimeni nu o știe
Þinând până în toamnă, iar până atunci e vie!