De scriu sonete, e doar paranteză,
La miezul cel de noapte nesperată
Mă pierd precum în viciu în erată
Și nu-s decât în simplă diateză.

Spre Tine, Doamne, degetul arată
Fiirii noastre Tu ne ești sinteză;
În noi fotonii umblă-n antiteză
Spre o literatură comparată.

Tu, cel ce-mi ești întâiul meu maestru
Și pe șoptite-ntâiul meu rival
Pe inimă-mi de lira-ai pus sechestru.

Dar ne-ndreptăm spre un același val
În fapta de rostire ambidextru
Ce va mai curge încă din aval.