O, Doamne, cum călcai în toamna aia,
ca-n danț împărătesc și ruginiu
săltau prin juru-ți frunzele-ntr-un viu
decor de pus în ramă cu văpaia!

Lumina zilei se curba sub ploaia
de-atunci, precum o lună în pustiu -
o, Doamne, cum călcai în toamna aia!
Ca-n danț, împărătesc și ruginiu,

i-ai prins pe târgoveți, veniți cu droaia,
pe șinele-ți, cu sufletul candriu.
Tramvai erai, dar te-au numit Tramvaia
ca pe cicloane și-un’ te-au dus nu știu…

O, Doamne, cum călcai în toamna aia!