SACUL



Știi că sufletul fără ochi n-are lacrimi?
Degeaba m-am ascuns într-un sac
cu secrete bolnave, viclene sau milostive,
pentru că s-a năpustit noaptea toxică
și m-a tămâiat cu dușmănia rușinii
până la ultimul detaliu din prada poverilor
care se spovedeau în mintea mea amăgită.
Eram sugrumat de tentațiile care se doreau
despăgubite de rezidurile rămase
din actoria vieții, uneori prea fierbinte,
alteori cu aplauzele tragediei
Sau a comediilor înrămate în trupul meu.
Carnavalul iși încheie parada și
prea puțin am profitat de câștigul
plăcerii din leagănul inocenței,
sau a extazului poftelor din muzica
și ritmurile fanfarelor transpirate
de atâta slugărnicie pentru fericire.
Sacul mă așteaptă și mă retrag pianissimo
după cortina altor incertitudini
care mă așteaptă în culisele neființei.