Nimic nu vine prea târziu:
toate au timpul lor
măsurat de clepsidra-ndurărilor.
Când stingi o lacrimă în adânc,
vibrațiile mișcă mai multe corzi
decât ai adunat vreodată în suflet.
Sunetul respins de o stâncă
ajunge-n pustiu,
devine izvor
pentru cei însetați.

Nimic nu vine prea târziu,
dacă porți iubirea în suflet
ca pe o rană de la-nceputuri.
Oricare pasăre cântătoare
își ia libertatea și zbuciumul
din mare;
din pământ, neputința;
din cer, zborul și ființa.

Nimic nu vine prea târziu:
în toate există un rost.
Înduri,
până treci ca o lacrimă
în pământ
și-l sfințești.
Iarba are mai multe tonuri
pentru liniște,
visul nu e decât o realitate
cu pori ascunși pentru simțuri.
Visezi și treci de o poartă.
Spargi limite.
Te deșiri până atingi capătul.
Îl accepți
și-l iubești.