Toamna se ivește
Dintre anotimpuri,
Frunza ruginește
Căzând peste luturi...

Câte-o ploaie rece
Spală de păcate
Omul, ce-nțelege
Că-a lui viață scade...

Păsările verii
Pleacă mai spre sud,
Luându-și și puii
Care i-au crescut...

Ziua-ncet tot scade.
Noaptea se mărește.
Timpu-ncet socoate
Omul, ce pălește...

O tristețe-amară
Vrea ca să dărâme
Sufletul.Să ceară
Timpului s-amâne

Frigurile, ceața
Și durerea toamnei,
Ș-apoi gerul iernii
Cu-a sale viforuri?!..

Nu avea tristețe
Tu, mic chip de lut!
Vezi la-al primăverii
Alt nou început!..

Cearcă cu speranța
Să înduri și riduri...
Nu uita că viața
are noi debuturi...