Atât de gol mă simt în suflet,
ca-ntr-o arenă fără sori ...
Surâsul Morții-mi dă fiori
și glasul mi se schimbă-n urlet.

Tu ... ai plecat în seri, departe,
fără să vrei! (o știu doar eu)
Dar, oare, unde-i Dumnezeu
când visul ți-l transformă-n moarte?

Ai vrut - cu-o ultimă unealtă -
să șlefuiești nebuni și cai,
iar trenul tău, în drum spre rai,
să mai întârzie în haltă.

Ai vrut, în zori, să scrii o carte
și-ai picurat-o din condei
pe-o filă albă, pentru zei,
dar ... te-ai oprit în prag de noapte.

Eu plec, în urmă-ți, către tine
și mă depun pe triste foi ...
Dar, pe-o copertă, Amândoi,
prin mâini, ne vom uni destine.

Dan Gabăr

București, 9 februarie 2016