omul-compas are un singur ochi
e ochiul orbului care vede infinitul dincolo de forme și culori
omul-compas e făcut să plămădească urme în lutul pe care-l zgârie ori de câte ori în fruntea lui, în palmele lui, în inima lui se nasc cuvintele
are un singur picior cu care obișnuiește
să ia lumea și iubirea la pas, iar timpul să-l atârne de crengile copacilor
mugurii lor să explodeze la fiecare atingere, la fiecare ochi de lumină
iubește lumina și cuvântul și femeia
femeia aia de patru ori femeie pentru care ar scrie poeme cu danubiul în condei
femeia-evă cu mărul roșu mereu în mâna întinsă înspre el
omul-compas are o singură inimă
însă din ea curg cascade de poeme ale iubirilor născute și nenăscute

ce i-ar mai trebui în plus omului-compas?...se-ntreabă lumea