Stau de vorbă cu singurătatea
cum argintul viu cu solzii viperei
ce-și păstrează veninul pentru luptă,

pun toată tăcerea-n tristețe
ca într-un vas de fildeș pe hol
în care se sting florile primite-n dar.

Tu rupi din mugurii timpului
clipele acoperite de promisiuni
și prinzi de teamă zăvoare la uși.

Eu te întreb
de ce mă lași cu singurătatea-n casă
să-i pun zăbale când sare peste cal
și mă face să mă pierd în gânduri,

fantomă visătoare
la marile serbări regale.