Din candela speranței, stinsă,
printre sonete fără niciun rost,
de amăgiri mereu surprinsă,
azi viața mea este un joc anost.

Mă simt ca Faust, singur în decor,
plutind prin amintiri, ca un vâslaș,
cu visele spre mâine mă strecor –
să evadez din haina de ocnaș.

Mefisto, unde ești când te invoc
și vreau să dau pentru iubire tot?!
Ofer prezentul trist și echivoc,
îți dau și sufletul ca antidot!

Sunt condamnat la soare fără cer
și la prezent, fără un viitor,
sunt al iubirii veșnic prizonier,
printr-un amurg târziu, rătăcitor.

La fel ca Faust, singur în decor,
vreau pe Mefisto! Astăzi îl invoc!
Înalț din nou o rugă spre Alcor -
destinul am să-l chem! Și îl provoc!