Cu un soi de pălărie
Fără bor și unsuroasă,
Ieși dintr-o bălărie,
O dihanie hidoasă.

Așa pare Boschetarul
La distanță de un metru,
Încărcat precum măgarul,
Cu boccele vechi din fetru.

Alături, scuipând pe barbă,
(Că n-ajunse mai departe)
Un alt Boschetar în iarbă,
Prânzul său cu Bob, împarte.

Bob, și el vagabontează
De vreo cin*șpe ani încoace,
Cerșește și dormitează
Prin boscheți, pe bănci, răstoace.

Vara...că în ierni geroase,
Frigul aspru îi gonește.
S-ascund în canal. N-au casă,
Și doar suflu-i încălzește.

Primul, molfăind o pâine,
Urlă scurt și se îneacă
Că îl mârâia un câine
Și-l goni c-o nucă seacă.

Tușește și lăcrimează,
Cu ochii cât două prune,
Și gesticulând, mimează
Cum că soarele apune.

Cel de-al doilea Boschetar,
Oftă lung și cu vibrații,
De-au zburat dintr-un arțar,
Păsări, nouă generații!

-Haide, sus! îi bălmăjește
Cu o voce răgușită,
Lui Bob care își cojește
O unghie scorojită.

Ãsta-și saltă o sprânceană
Und* se lăfăia o muscă,
Și smulgând un smoc din geană,
Trase dintr-un șip, o dușcă.

Se urni cu șovăială,
Făcând tir de cruci domoale,
Și-ngână cu smiorcăială,
-Iar la somn pe dale goale...

-Lasă că traiul acesta
Tu l-ai vrut! Avuși și casă!
Replică legându-și vesta,
Primul boschetar. Ce-ți pasă?

Ai ales mizeră viață
De trândav! O rapandulă!
Ce soață avuși... Dulceață!
Acum rabdă și îndură!

Eu văzuși lumina sfântă
Colo-n buză de răstoacă.
Mama-i tot pe străzi, mai cântă
Pentr-o pită că-i săracă...

-Bă, mi-ai cunoscut nevasta?
Ce pârlit! Jur pe bunicul,
De mă zâdărăști cu asta,
Te ia în chirie, dricul!

-Gata! se burzuluiește,
Ușurându-se ca vita
Pe-o frunză ce-o opărește,
Boschetarul zis Termita.

Iar târâți trecutu-ncoace,
Ce a fost, a fost... Hai, grabnic,
C-am tăiat o țeavă groasă,
Să nu vină vreun localnic!

-Ce ne-am face fără tine?
Ce captură!... Vocea-și curmă.
Au cărat-o cam pe vine,
Și-au lăsat prăpăd în urmă!