am cunoscut odată o bătrână înțeleaptă cu trupul scorojit
încât nu era mare diferență între ea și stejarul noduros foarte bătrân
din curtea cimitirului inocenților
mi-a spus că nu vrea să îmi vândă nici minciuni și nici povești
fiindcă există copaci bătrâni de tot care nu adorm decât rar
numai atunci când le descântă păsările cerului
pe limbă dulce și duioasă
să se mai deschidă din boboc vreo floare

am început să mă vait că eu nu vreau fiu mereu trează
dar ea a ripostat că numai Dumnezeu nu doarme
și de aceea se taie copacii înalți ca să nu mai clipească din ochi de frunze
și de aceea pădurarii nu mai păzesc visele celor care s-au înălțat pe vârfuri
fiindcă nevoia e mama înțelepciunii
a celor care înțeleg ce înseamnă să fii doar om
în lumea mirării și dezmirării
unor copii