Dacă nu mă cunoști, cunoaștere capeți
și o avalanșă de priviri din unghiuri opuse
până tulburătoare rămâi, coapsă bogată,

foșnitoare ca o pisică prin întuneric
aluneci în apă ca o piatră.

În vița ta sălbatică ecoul strugurilor verzi
acrește așteptarea hoților de cai
sub stejarul fulgerat din pădurea păgână
bântuită de fantome bătrâne.

Tot ce nu crezi n-ai să cunoști,
dospește-n viu aluatul sub coaje
acoperiș inimii să-i facă,

liniile tale își caută cheia
în visarea galbenului de invidie
urcătoare-n oglinda cunoașterii.