Amândoi am robit noaptea cu atingeri
în șoapte plutitoare pe umerii silabelor,
trândave plăceri odihnesc în carnea din gânduri
și înmuguresc în dorințe sălbatice.

Sângele tău respiră prin ferestrele inimii,
prinde contur frumusețea din linii,
de orice încercare cu limba de miere
se topește sub pielea încinsă.

Se scurge partea îndrăzneață a firii
în apele somnului șipotind tăcerea
adâncă cât o închipuire-n oglinzi
în care totul se vede viclean.

Miracolul are inele pe zăvoare ascunse
lumina trece prin unghiuri în altare,
unde totul se întâmplă cu mâinile goale
dincolo de întunericul subțiat și palid.

Noaptea se sfârșește ca o sclavă din robie,
sărută pe frunte razele dimineții
cu ochii cât un cer după ploaie,
între noi se fac noduri de nedezlegat.