din iarnă-n geamuri cresc grădini de roze
ce la ferestre-or ține și urmașii
să bucure isprava lor nuntașii
și viul a simți-n metamorfoze.

suiau pe munți infernici uriașii
pe seară-n basm citit pe la veioze
și pe acolo vraja cea din Oz e
iar în distanțe nu ne mai dor pașii.

ci în amurg de noapte colosală
în dimineți ești udă de mirare,
cafea și-un strop de dragoste-abisală...

fereastra e-un poem și o chemare
și-n sânge simt divina ta sfială
căci inima e doar un rai mai mare...