Cu mină de îngeraș,
Icnind la un paneraÈ™,
Iepurică Țopăică,
Discută cu Aricică.

-Știi că vulpea a zvonit
Că ai fi cam mocoșit,
Că faci pași ca o țestoasă
Dolofană și burtoasă.

-Ha! Ha! Doar nu ai crezut?
Asta e de necrezut!
Când vânez mă mișc ca-n horă,
Zece kilometri, oră!

-Serios? O, mă uimești,
Poate te rostogolești
Și așa ajungi departe,
O să văd pe google, frate…

-Da de unde? Am picioare
Și alerg parcă-s călare.
Nici o pradă nu îmi scapă,
Că-i în deal sau într-o groapă!

-Ce mănânci? Sunt curios,
Că îmi pari cam sperios.
-Ador șarpele, broscuța,
Să fie și cât ceșcuța!

Da și fructe și ciuperci,
Poți și tu să le încerci!
Insecte, șopârle, ouă,
Iarba plină-n zori de rouă.

-Uauuu! da nu ești fandosit.
Pentru iarnă ce-ai dosit?
-Eu nu strâng toamna, mâncare,
Fiindcă intru-n hibernare.

-Spune-mi, puișori tu ai?
-Am șase și-i țin ca-n Rai,
ÃŽn culcuÈ™ din funze groase,
Ce-au căzut de prin foioase.

Plec, nu vreau să înnoptez,
Puii să mi-i alăptez,
Că m-așteaptă ghemotoc,
Colo-n tufele de soc.

-Credeam că ești Aricică…
-Sunt o mamă, Iepurică!