femeia din vitrină oftează imperceptibil
carnea ei de plastic înghite vise înainte de-a încuia noaptea în sertare
trecători cu bulevarde în spate precum o golgotă compromisă
îi netezesc grăbiți cutele rochiei
goliți de timp abia se ating
de poala dimineții mucede înainte de-a se șterge din urme
nu clipește
pleoapa nu mai deșiră nici un pliu
al lunii obscure
nici soarele nu-și pipăie umbra
în geana imobilă

nu poate să iasă din ramă
voluptatea
e doar pulberea aurie de pe sticlă
care transferă incestuos bărbați infideli cu degete cangrenate
într-un rai de pâslă
buza-mpietrită nu agață în săruturi cioburile vieții din
găvane oarbe
rămâne pentru o veșnicie neagră
femeia din vitrina polimorfă

mai bine ca ea nimeni nu poate să-i poarte distanței
culoarea veșmintelor
schimbătoare e doar moartea

pupila în care lumea nu-și mai încape nemișcarea