Natura e-n veșnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui
în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce ițește sub nea,
de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc liber de iei ca să pui,
căci totu-i morișcă, ce timpul o învârte, cu pale diverse; mai iuți… ori să stea!

E-un tot canibalic ce viața se cheamă, croindu-și periplul de za ’n devorări
pe lanțul ce ține legată existența, din șnur cu mărgele ce cresc pe șirag,
pus tot colier, printre altele multe, sub gulerul sfânt ascunzând sărutări...
că-i semnul lăsat de o lume de oameni cu crez să se înalțe la sursa de drag.

Stau încă în perla, grăunte-siliciu, a mărgelei cu eu-l ce-mi flutur de steag!
31.05.2014