Ca pe-o fecioară tristă...

Ca pe-o fecioară tristă uitată-n mănăstire,
O floare albă-roză gutuiul o deschide,
Ca punct al primăverii, o ultimă vestire,
O rugă pentru Domnul din besna de firide.

Nu-s alte flori pe ramuri, întâiele sunt duse
Doar floarea din gutuiul cu frunzele de ceară
Mai luminează noaptea și stelele-s traduse
În vegetale verbe, vestind o nouă vară.

Iubirile grăbite se trec în corcodușe,
În vișine, cireșe, în piersici și caise
Când în târziu, gutuiul, din florile ghidușe
Spre iarba crudă lasă să ningă-ncet cu vise.

E ziua tot mai lungă și cuiburile pline,
Am mai lăsat în urmă o altă primăvară,
Vin iar pe lume puii și zilele-s mai line,
Pe cai de foc, în lume, apare-o nouă vară.