Plictisit de atâta respirație uniformă
mai și tușesc ajutat de țigară
în fața orelor fără stăpân
trecătoare prin mine.
Clipesc cum trebuie,
dar ochii se ceartă cu viciul meu
care arată spre televizorul
plin de gălbineală socială.
Strada îmi trimite frâne scandaloase,
sirene și vociferări vopsite strident
pentru timpanele mele mozartiene.
Am multe organe pereche în căutare
de noroc ipohondru rătăcit
inconsecvent printre virtuți
abandonate statistic
de presupuși îngeri apocaliptici.
Mă las mângâiat solemn de ipocrizie
recitată în versiuni contemporane,
îmi iau costumația de seară
și bat la ușa somnului plecat
să-mi cumpere niște vise ieftine
din piața trecutului meu.